Istoric.Egiptul a fost populat inca din paleolitic.In neolitic vechii egipteni se indeletniceau cu pescuitul, cu agricultura primitiva si cu cresterea vitelor. Aproximativ in mileniul al V-lea i.e.n. a inceput descompunerea orinduirilor gentilice si formarea comunitatilor teritoriale.In prima jumatate a mileniul al IV-lea, ca urmare a aparitiei plusprodusului si a proprietatii private, a inceput diferentierea de avere, statale timpurii, numite « nomme » si conduse de nomarhi.Dezvoltarea economica si sociala si mai ales necesitatea mari lucrari de irigatie au grabit unificarea Egiptului antic.Pe la mijlocul mil. al IV-lea i.e.n.in urma unui sir de razboaie dintre nomme, s-au constituit doua state :Egiptul de Sus (la sud) si Egiptul de Jos (la nord).Prin mil. III i.e.n. Egiptul antic de Sus a supus Egiptul de Jos , formind un stat centraizat si unificat cu capitala la Memfis. Istoria ulterioara a Egiptului se inparte conventional in urmatoarele perioade principale : Regatul Timpuriu, Regatul Vechi, Regatul Mijlociu,Regatul nou, perioada tirzie si perioada greco-romana.In perioada regatului timpurius-a dezvoltat agricultura irigata, s-a constituit aparatul de stat.In perioada regatului vechi a aparut plugul, au fost construite piramidele ,s-a format statul despotic centralizat sclavagist in frunte cu faraonul.Faraonii regatului vechiau intreprins numeroase campanii de jaf in Nubia si pen-la Sinai.In perioada regatului mijlociueconomia s-a dezvoltat intr-un ritm accelerat.Se incepe prelucrarea bronzului, se largeste reteaua de irigatie, ainceput prelucrarea sticlei.
Arhitectura si artele plastice.In Egipt au fost inaltate orase mari, fortificatii si sisteme de irigatie, s-a dezvoltat arhitectura monumentala a templelor de piatra, a palatelor si a mormintelor regilor.Conceptiile idiologico-artistice erau reflectate in canoane austere care s-au constituit inca in mil. al V-IV i.e.n..In perioada regatului vechi a fost creat un tip de mormint in forma dreptunghiulara (mastaba) si altul in forma piramidala (la inceput in forma de trepte-piramida lui Zoser din Saccara ; mai tirziu cu forme geometrice regulate-piramidele faraonilor Keops, Kefren si Mikerinos din Ghizeh).
duminică, 2 martie 2014
Fizica cuantica
Notiunea de cuantica a fost impusa de catre savantul Herbert Planck (Premiul Nobel in 1918). Dezvoltarea bazelor fizicii cuantice a fost realizata de Albert Einstein, incepand cu teoriile privind relativitatea speciala si cea generala (premiul Nobel in 1921, dar nu pentru aceasta teorie, ci pentru lucrarile privind efectul fotovoltaic). Punctul culminant al fizicii cuantice moderne a fost structurarea celor doua electrodinamici: “electrodinamica cuantica” – pentru care Julian Schwinger, Shinichiro Tomonaga si Richard Feynman au luat premiul Nobel in 1965 si “cromodinamica cuantica” – noua teorie a interactiunilor tari.
Cele doua teorii au condus la cea mai impresionanta constructie a fizicii din toate timpurile – modelul standard, al carui subiect “fierbinte” l-a constituit unificarea fortelor fundamentale din natura. Concluzia cercetarilor a fost foarte clara: toate cele patru forte sunt de fapt “fatete”, forme ale unei singure forte! Iar de aici pana la relationarea fizicii cuantice cu experientele misticilor orientali si occidentali nu a mai fost decat un pas.
Teoria cuantica porneste de la cateva idei esentiale, pe care le vom prezenta pe scurt:
1. In primul rand, fizica cuantica considera ca toate sistemele materiale poseda o caracteristica principala: dualitatea unda-particula. Astfel, electronii – care in fizica clasica, newtoniana actionau ca particule, pot in conditii speciale sa se comporte ca unde, respectand legile electromagneticii si nu cele ale mecanicii.
2. Toate actiunile care au loc in fizica pot fi masurate, iar cele mai mici unitati energetice, care nu mai pot fi subdivizate sunt “cuantele” (de aici si denumirea de fizica cuantica). De exemplu, un atom poate face un salt de la o stare la alta, fara a trece prin stadiile intermediare, cu emisia unei cantitati cuantice de energie luminoasa. Cand particulele interactioneaza, este ca si cum ele ar fi conectate prin legaturi invizibile la un intreg. Pe scara larga, aceste conexiuni invizibile sunt atat de multe incat analiza lor devine probabilista.
3. In al treilea rand, exista o proprietate stranie de “ne-localizare” cuantica. Aceasta inseamna ca particule aflate la distante microscopice unele de altele (de ex. mii de kilometri) pot sa interactioneze unele cu altele intr-un mod ciudat, ca si cum ar fi inter-conectate, insa legatura dintre ele este necunoscuta. Este ca si cum ar exista un “intreg” care coordoneaza prin metode necunoscute fiecare particica din Univers. Bohr si Heisenberg au dezvoltat aceasta idee, demonstrand ca nu se pot face observatii obiective, intrucat observatorul, prin actiunea sa de observare, modifica starea cuantica a sistemului observat. Aplicata la un caz concret, inseamna ca simpla indreptare a atentiei catre o floare modifica la nivel cuantic starea acelei flori!
Albert Einstein.Teorema relativitatii.
Teoria relativitatii restranse
Lumina si teoriile asupra naturii sale au constituit obiectul de studiu al fizicienilor pentru o linga perioada de timp.Azi stim ca lumina are caracter dual ,putandu-se comporta ca o unda de 300.000 km /s sau ca un fascicul de particule.Studiul propagarii luminii a jucat un rol esential in teoria relativitatii.S-au crezut la un moment dat ca luminii ii este necesar un mediu ipotetic prin care sa se propage asemenea undelor sonore prin aer.Acest mediu a fost numit eter.Incercarile experimentale de a detecta existenta eterului s-au soldat cu rezultate negative S-a intuit mereu ca viteza de propagare a luminii este finita ,ceea ce a fost demonstrat experimental.Valoarea vitezei luminii in vid are valoarea c=299 792 458 m/s.
O oglinda semiargintata este o oglinda care are stratul de argint reflector foarte subtire ,astfel incat numai jumatate din lumina incidenta este reflectata ,iar cealalta jumatate este transmisa O astfel de oglinda joaca rol de divizor de fascicul.
Relativitatea clasica
Miscarea unui corp poate fi studiata relativ la diverse sisteme de referinta inertiale.Se pune atunci problema gasirii relatiilor cu ajutorul carora se poate face trecerea de la descrierea miscarii unui punct material in raport cu SRI (sistem de referinta initial) la descrierea miscarii lui in raport cu un alt SRI.Fie un SRI ,S , legat de sol si un alt SRI ,S' aflat in miscare de translatie fata de S cu viteza constanta V0 ,pe care o numim viteza de transport
Timpul se masoara cu cate un ceas asezat in fiecare SRI Experimental se constata ca,daca viteza de transport este mult mai mica decat viteza luminii in vid(c≈ 3 ∙ m/s),timpul ,t' massurat in S' este acelasi cu timpul ,t,masurat in S : t' = t.
Deci in mecanica clasica se considera ca timpul este absolut ,adik durata unui eveniment este aceasi in orice SRI.
Presupunem ca la momentul initial ,t'₀ =t ₀ =0,originile O si O' al celor doua SRI coincid.La un moment ulterior ,t,originea SRI S' ,O' ,are vectorul de pozitie r₀ =V₀ ∙ t fata de O.
Pozitia unui punct material P ,la momentul t, este determinata de vectorul de pozitie r in raport cu S si de vectorul de pozitie r’ in raport cu S’ Conform regulii triunghiului avem r=r₀ + r’,adica r=r+ v₀ ∙ t.Proiectand aceasta relatie vectoriala pe axele de coordonate ale celor doua SRI obtinem :
Formulele de transformare Galilei:
X=x’+ V₀x ∙t
Y=Y’+ V₀y ∙t
Z=Z’+ V₀z ∙t
Din relatia vectoriala r=r’+ V₀ ∙t
obtinem ,prin derivare in
raport cu t:
v=v’+ V₀ care exprima
regula de compunere a vitezelor
in mecanica newtoniana.
Experimentul Michelson -Morley
Experimentul Michelson-Morley isi propune sa verifice daca ,in cazul luminii ,se aplica regula clasica de compunere a vitezelor. Albert Michelson a construit in 1881 un interferometru pentru a face aceasta verificare.Schema acestui interferometru,perfectionat ulterior impreuna cu Morley ,este prezentata in figura alaturata Lumina provenita de la s este transmisa prin lentile L pe oglinda semiargintata O₁ care joaca rol de divizor de fascicul. O parte din fascicul din fascicol este transmisa spre oglinda O₂ ,se reflecta pe aceasta ,se intoarce si este reflectata partial de oglinda O 1 spre detectorul D Cealalta parte a fasciculului initial este reflectata pe O1 spre oglinda O₃ ,se reflecta pe aceasta ,se intoarce si este transmisa de O₁ spre detectorul D. Cele doua fascicule care ajung in D interfera si dau o figura de interferenta Aceasta este instrumentul c care se efectueaza experimentul Michelson –Morley.
Se considera doua sisteme de referinta inertiale ,unul S,legat de stelele fixe si altul S’ ,legast de Pamant ,in care se afla interferometriul Michelson S’ se afla in miscare fata de S; viteza lui este viteza orbitala a Pamantului ,v( ≈30 km/s).
Timpul total in care lumina parcurce in S’ traseul O₁O₂O₁ este :
Corespunzator ,timpul total in care ste parcurs traseul O₁O₃O₁ (in S’)este :
Deoarece v/c =10 -^4 <<1 se pot folosi aproximatiile.
Lumina si teoriile asupra naturii sale au constituit obiectul de studiu al fizicienilor pentru o linga perioada de timp.Azi stim ca lumina are caracter dual ,putandu-se comporta ca o unda de 300.000 km /s sau ca un fascicul de particule.Studiul propagarii luminii a jucat un rol esential in teoria relativitatii.S-au crezut la un moment dat ca luminii ii este necesar un mediu ipotetic prin care sa se propage asemenea undelor sonore prin aer.Acest mediu a fost numit eter.Incercarile experimentale de a detecta existenta eterului s-au soldat cu rezultate negative S-a intuit mereu ca viteza de propagare a luminii este finita ,ceea ce a fost demonstrat experimental.Valoarea vitezei luminii in vid are valoarea c=299 792 458 m/s.
O oglinda semiargintata este o oglinda care are stratul de argint reflector foarte subtire ,astfel incat numai jumatate din lumina incidenta este reflectata ,iar cealalta jumatate este transmisa O astfel de oglinda joaca rol de divizor de fascicul.
Relativitatea clasica
Miscarea unui corp poate fi studiata relativ la diverse sisteme de referinta inertiale.Se pune atunci problema gasirii relatiilor cu ajutorul carora se poate face trecerea de la descrierea miscarii unui punct material in raport cu SRI (sistem de referinta initial) la descrierea miscarii lui in raport cu un alt SRI.Fie un SRI ,S , legat de sol si un alt SRI ,S' aflat in miscare de translatie fata de S cu viteza constanta V0 ,pe care o numim viteza de transport
Timpul se masoara cu cate un ceas asezat in fiecare SRI Experimental se constata ca,daca viteza de transport este mult mai mica decat viteza luminii in vid(c≈ 3 ∙ m/s),timpul ,t' massurat in S' este acelasi cu timpul ,t,masurat in S : t' = t.
Deci in mecanica clasica se considera ca timpul este absolut ,adik durata unui eveniment este aceasi in orice SRI.
Presupunem ca la momentul initial ,t'₀ =t ₀ =0,originile O si O' al celor doua SRI coincid.La un moment ulterior ,t,originea SRI S' ,O' ,are vectorul de pozitie r₀ =V₀ ∙ t fata de O.
Pozitia unui punct material P ,la momentul t, este determinata de vectorul de pozitie r in raport cu S si de vectorul de pozitie r’ in raport cu S’ Conform regulii triunghiului avem r=r₀ + r’,adica r=r+ v₀ ∙ t.Proiectand aceasta relatie vectoriala pe axele de coordonate ale celor doua SRI obtinem :
Formulele de transformare Galilei:
X=x’+ V₀x ∙t
Y=Y’+ V₀y ∙t
Z=Z’+ V₀z ∙t
Din relatia vectoriala r=r’+ V₀ ∙t
obtinem ,prin derivare in
raport cu t:
v=v’+ V₀ care exprima
regula de compunere a vitezelor
in mecanica newtoniana.
Experimentul Michelson -Morley
Experimentul Michelson-Morley isi propune sa verifice daca ,in cazul luminii ,se aplica regula clasica de compunere a vitezelor. Albert Michelson a construit in 1881 un interferometru pentru a face aceasta verificare.Schema acestui interferometru,perfectionat ulterior impreuna cu Morley ,este prezentata in figura alaturata Lumina provenita de la s este transmisa prin lentile L pe oglinda semiargintata O₁ care joaca rol de divizor de fascicul. O parte din fascicul din fascicol este transmisa spre oglinda O₂ ,se reflecta pe aceasta ,se intoarce si este reflectata partial de oglinda O 1 spre detectorul D Cealalta parte a fasciculului initial este reflectata pe O1 spre oglinda O₃ ,se reflecta pe aceasta ,se intoarce si este transmisa de O₁ spre detectorul D. Cele doua fascicule care ajung in D interfera si dau o figura de interferenta Aceasta este instrumentul c care se efectueaza experimentul Michelson –Morley.
Se considera doua sisteme de referinta inertiale ,unul S,legat de stelele fixe si altul S’ ,legast de Pamant ,in care se afla interferometriul Michelson S’ se afla in miscare fata de S; viteza lui este viteza orbitala a Pamantului ,v( ≈30 km/s).
Timpul total in care lumina parcurce in S’ traseul O₁O₂O₁ este :
Corespunzator ,timpul total in care ste parcurs traseul O₁O₃O₁ (in S’)este :
Deoarece v/c =10 -^4 <<1 se pot folosi aproximatiile.
Misterele de la Stonehedge.Incredibil de fascinant
In campia usor valurita din Salisbury, aproape de raul Avon, indragit si de Shakespeare, se afla Stonehenge, o bizara constructie alcatuita din uriasi monoliti asezati intr-o ordine precisa. Soarele se ridica incet pe cer. Dimineata era limpede, aerul proaspat.Superba vreme il ispiteste pe profesorul de astronomie Gerald J. Hawkins la o solitara plimbare in natura. Ziua aceea de 21 iunie era considerate de catre britanici, din vremuri imemoriale.
Ea marcheaza si astazi inceputul verii, inaugurand marile sarbatori de Sfantul Ion ( Saint John ), celebrate cu fast de traditia britanica.Ruinele in lumina matinala erau straniu illuminate, fapt remarcat de Hawkins care este incitat cat de curios se reflecta razele soarelui in pietre formand un desen de umbre si lumini pe pamant. Acest ciudat desen amintea parka de forma unuia dintre instrumentele sale stiintifice folosite pentru masuratori astronomice.
Alinierea monolitilor de piatra ( menhire ) era astfel gandita incat marca rasaritul si apusul soarelui chiar la data solstitiului de vara si de iarna.
Mai mult, arata pozitia Lunii in preajma unor asemenea evenimente astronomice. Vechii druizi stiau, prin combinarea miscarilor a sase pietre diferite, sa prezica evenimentele astronomice importante cu sute de ani inante.. Despre aceste concluzii, confirmate de o riguroasa cercetare , profesorul Hawkins publicase inca din 1963 un articol in revista engleza,, Nature “ . Nimeni insa pana atunci nu se gandise la ipoteza care il tulburase in acea dimineata de iunie 1974: Stonehenge era nu numai un obiectiv astronomic ci probabil si un cosmodrom in plin neolitic!
Templul Soarelui
Hawkins isi gasea confirmata ipoteza sa intr-o relatare din scrierile lui Diodor din Sicilia, care a trait in anii 80 – 21 i.Hr . Autor ,, Bibliotecii Antice “, aceasta pomenea despre un minunat templu al soarelui ca se gasea in insula Hyperboreenilor si care, la fiecare 19 ani, era vizitat de zeul soarelui. Iata o sumara descriere a presupusului templu de la Stonehenge in 1974.
Temelia avea un diametru de 115 metri. Marginita de un sant cu doua povarnisuri,are o singura intrare. In interior, vizitatorul este intampinat de in cerc alcatuit din 56 de gauri. Perpendicular pe intrare , un dreptunghi perfect este delimitat de pietre. Apoi urmeaza un alt cerc interior format din 30 de pietre, fiecare cu o greutate de 25 de tone. Diamentrul este de 31 de metri. Pietrele sunt acoperite architrave , niste grinzi monolitice de origine vulcanica numite ,, sarsen “ .Dar de unde Vulcani la Stonehenge ? Si cine le-a dat forma si precizia dimensionala, facandu-le sa cada exact deasupra celorlalte pietre, aidoma unui acoperis ?
Mana omului se simte, dar cum si cat ramane de dovedit. In exterior exista un alt cerc, format din 59 de pietre azurii, amplasate ca intr-o imensa potcoava orientate spre intrarea ,, templului “ , cu zece blocurimonolitice ( sarsen ) cantarind fiecare 50 de tone. Aceste sarsenuri sunt legate, doua cate doua, de grinzi orizontale, formand cinci ,, trilianti “. In sfarsit, un ultim cerc de pietre format din 19 piese,trei monoliti si un menhir. Monolitul central este numit traditional ,, altar “ , celalalt, de la intrare, ,, piatra jertfei “ , iar cel de-al treilea ,, Hellstone “ ( piatra infernului ).
Dosarele ,, Stonehenge “ au fost redeschise dupa mai bine de zece ani, in 1982, cand savantii au precizat sententious: ,, Stonehenge a fost un templu al soarelui “, adica inca din 1963 pentru ca apoi sa demonstreze ca este in fapt un observatory astronomic din neolitic, darn u numai.
Un observator astronomic in plin neolitic !
In 2300 I.Hr. a avut loc o mare eclipsa de Soare considerate de contemporani o dovada a unei pedepse divine, in urma careia Zeul Soarelui i-a abandonat pe oameni. Pentru a descoperi eclipsele de Soare, oamenii au incercat sa interpreteze datele pe la 2800 i.Hr., s-a infipt un stalp de piatra ( menhir ) in afara cercului. Acesta a fost botezat ,, Hellstone “ . La 21 iunie ( inceperea solstitiului de vara ) o raza de soare trecea exact pe extremitatea concave a ,, pietrei infernului “. Dupa sase luni,in ziua solstitiului de iarna,au asezat al doilea menhir. Intre 2500 si 1400 i.Hr. au fost astfel ridicate,intr-o riguroasaarmonie, toate piesele megalitice de la Stonehenge. Unul dintre menhire marca locul de unde a rasarit luna. Oscilatiile ei au fost jalonate pana cand au ajuns sa se repete. Astfel in jurul pilonului central s-a construit un cerc din 56 de menhire. Pilonul central reprezinta Soarele. Urma sa se astepte ca Soarele si Luna sa fie pe aceeasi linie. Atribuind fiecarei rotatii a Soarelui o durata de un an ( de la 21 iunie la urmatorul solstitiu de vara ) se puteau determina cu precizie datele eclipselor. Era evident ca oscilatiile Lunii dadeau nastere eclipselor de Luna, dar care era rolul nodurilor? Hawkins a descoperit ca prin aceste noduri, marcate si ele cu monoliti, pozitia Lunii trecea la fiecare ciclu de 19-18-19 ani.
Cu ajutorul acestui ingenios calendar, astronomii din antichitate puteau anticipa eclipsele de Soare si Luna; exact solstitiile si echinoctiile.
Ea marcheaza si astazi inceputul verii, inaugurand marile sarbatori de Sfantul Ion ( Saint John ), celebrate cu fast de traditia britanica.Ruinele in lumina matinala erau straniu illuminate, fapt remarcat de Hawkins care este incitat cat de curios se reflecta razele soarelui in pietre formand un desen de umbre si lumini pe pamant. Acest ciudat desen amintea parka de forma unuia dintre instrumentele sale stiintifice folosite pentru masuratori astronomice.
Alinierea monolitilor de piatra ( menhire ) era astfel gandita incat marca rasaritul si apusul soarelui chiar la data solstitiului de vara si de iarna.
Mai mult, arata pozitia Lunii in preajma unor asemenea evenimente astronomice. Vechii druizi stiau, prin combinarea miscarilor a sase pietre diferite, sa prezica evenimentele astronomice importante cu sute de ani inante.. Despre aceste concluzii, confirmate de o riguroasa cercetare , profesorul Hawkins publicase inca din 1963 un articol in revista engleza,, Nature “ . Nimeni insa pana atunci nu se gandise la ipoteza care il tulburase in acea dimineata de iunie 1974: Stonehenge era nu numai un obiectiv astronomic ci probabil si un cosmodrom in plin neolitic!
Templul Soarelui
Hawkins isi gasea confirmata ipoteza sa intr-o relatare din scrierile lui Diodor din Sicilia, care a trait in anii 80 – 21 i.Hr . Autor ,, Bibliotecii Antice “, aceasta pomenea despre un minunat templu al soarelui ca se gasea in insula Hyperboreenilor si care, la fiecare 19 ani, era vizitat de zeul soarelui. Iata o sumara descriere a presupusului templu de la Stonehenge in 1974.
Temelia avea un diametru de 115 metri. Marginita de un sant cu doua povarnisuri,are o singura intrare. In interior, vizitatorul este intampinat de in cerc alcatuit din 56 de gauri. Perpendicular pe intrare , un dreptunghi perfect este delimitat de pietre. Apoi urmeaza un alt cerc interior format din 30 de pietre, fiecare cu o greutate de 25 de tone. Diamentrul este de 31 de metri. Pietrele sunt acoperite architrave , niste grinzi monolitice de origine vulcanica numite ,, sarsen “ .Dar de unde Vulcani la Stonehenge ? Si cine le-a dat forma si precizia dimensionala, facandu-le sa cada exact deasupra celorlalte pietre, aidoma unui acoperis ?
Mana omului se simte, dar cum si cat ramane de dovedit. In exterior exista un alt cerc, format din 59 de pietre azurii, amplasate ca intr-o imensa potcoava orientate spre intrarea ,, templului “ , cu zece blocurimonolitice ( sarsen ) cantarind fiecare 50 de tone. Aceste sarsenuri sunt legate, doua cate doua, de grinzi orizontale, formand cinci ,, trilianti “. In sfarsit, un ultim cerc de pietre format din 19 piese,trei monoliti si un menhir. Monolitul central este numit traditional ,, altar “ , celalalt, de la intrare, ,, piatra jertfei “ , iar cel de-al treilea ,, Hellstone “ ( piatra infernului ).
Dosarele ,, Stonehenge “ au fost redeschise dupa mai bine de zece ani, in 1982, cand savantii au precizat sententious: ,, Stonehenge a fost un templu al soarelui “, adica inca din 1963 pentru ca apoi sa demonstreze ca este in fapt un observatory astronomic din neolitic, darn u numai.
Un observator astronomic in plin neolitic !
In 2300 I.Hr. a avut loc o mare eclipsa de Soare considerate de contemporani o dovada a unei pedepse divine, in urma careia Zeul Soarelui i-a abandonat pe oameni. Pentru a descoperi eclipsele de Soare, oamenii au incercat sa interpreteze datele pe la 2800 i.Hr., s-a infipt un stalp de piatra ( menhir ) in afara cercului. Acesta a fost botezat ,, Hellstone “ . La 21 iunie ( inceperea solstitiului de vara ) o raza de soare trecea exact pe extremitatea concave a ,, pietrei infernului “. Dupa sase luni,in ziua solstitiului de iarna,au asezat al doilea menhir. Intre 2500 si 1400 i.Hr. au fost astfel ridicate,intr-o riguroasaarmonie, toate piesele megalitice de la Stonehenge. Unul dintre menhire marca locul de unde a rasarit luna. Oscilatiile ei au fost jalonate pana cand au ajuns sa se repete. Astfel in jurul pilonului central s-a construit un cerc din 56 de menhire. Pilonul central reprezinta Soarele. Urma sa se astepte ca Soarele si Luna sa fie pe aceeasi linie. Atribuind fiecarei rotatii a Soarelui o durata de un an ( de la 21 iunie la urmatorul solstitiu de vara ) se puteau determina cu precizie datele eclipselor. Era evident ca oscilatiile Lunii dadeau nastere eclipselor de Luna, dar care era rolul nodurilor? Hawkins a descoperit ca prin aceste noduri, marcate si ele cu monoliti, pozitia Lunii trecea la fiecare ciclu de 19-18-19 ani.
Cu ajutorul acestui ingenios calendar, astronomii din antichitate puteau anticipa eclipsele de Soare si Luna; exact solstitiile si echinoctiile.
Triunghiul Bermudelor
Triunghiul Bermudelor (în engleză "The Bermuda Triangle"), cunoscut și sub numele de "Triunghiul Diavolului", este o zonă aproximativ triunghiulară ca formă. Suprafața cuprinsă este de circa 1.2 milioane km². Există unele speculații cum că în această regiune se întâmplă foarte des fenomene paranormale, cum ar fi: dispariții ale unui număr mare de vase și aparate de zbor, activități paranormale în care legile fizicii sunt date peste cap, puse inclusiv pe seama ființelor extraterestre.
În ciuda acestor idei populare, Paza de Coastă a Statelor Unite și alte agenții citează statistici care indică faptul că numărul incidentelor de vase și avioane dispărute sau pierdute nu este mai mare decât în oricare altă zonă des circulată a lumii.
Multe din așa-zisele mistere s-au dovedit a nu fi chiar atât de misterioase sau neobișnuite la o examinare mai amănunțită, conținând erori și fabricații care în multe cazuri au circulat și recirculat timp de zeci de ani.
Teorii asupra fenomenelor din triunghiul Bermudelor
Pământul este un magnet gigantic, susțin oamenii de știință, în unele părți magnetul este potrivit arătându-ne N se pare ca în Triunghiul Bermudelor este mult prea mult magnetism dereglând astfel vremea sub formă de fulgere, valuri uriașe sau chiar tornade. Toate acestea fiind ascunse în ceață, mecanismele încep să se deregleze, atrăgând tot ce este metal inclusiv vase și avioane.
Dacă intri în triunghi ai o senzație stranie de frică și corpul uman rămâne paralizat în timp ce valurile înghit vasul și trupurile plutesc neputând fi văzute din cauza ceții, iar cei aflați în viață sunt prinși de valuri și aruncați sub mare.
În Triunghiul Bermudelor nu există animale nici plante, de aceea oamenii de știință cred că defapt sunt gaze naturale. Unii oameni spun că din această cauză este ceață în Triunghi și tot din acestă cauză animalele se feresc de acea zonă.
Dar mai rămâne dispariția navelor și faptul că nici un trup nu a mai fost văzut. Cu această problemă s-au confruntat oamenii de știință și până la urmă au tras linia și astfel au aflat că în aceea zonă se află o concentrație mare de gaz metan astfel în vase și avioane pătrunde gazul metan în concentrație mare astfel motoarele cedează și explodează echipajul murind, ori din cauza undei de șoc ori sufocați de gazul metan.
Noi cercetări arată că marea din acea zonă elimină bule de gaz atât de mari încât pot cuprinde un vas întreg și îl pot scufunda. Una dintre aceste teorii este adevărată. Care este aceasta vom vedea în viitor.
Primele citări și originea denumirii
Cristofor Columb a menționat animale ciudate văzute în zona triunghiului Bermudelor. Acesta scrie că la un moment dat, el și echipajul său au văzut "lumini ciudate dansând la orizont". În altă ocazie au observat ceea ce a fost probabil un meteor căzând.
Multe teorii au fost promulgate pentru a explica extraordinarul mister al dispariției acestor vase și avioane. Extratereștrii malefici, cristale reziduale din Atlantida, oameni răi cu aparate antigravitaționale sau alte tehnologii ciudate, vortexuri către o a patra dimensiune sunt ipotezele favorite ale scriitorilor de proză fantastică. Câmpuri magnetice ciudate și flatulențele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicațiile preferate de mințile mai tehnice. Condiții meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenți, etc.), nenoroc, pirați, încărcături explozive, navigatori incompetenți și alte cauze umane și naturale sunt explicațiile date de investigatorii mai sceptici.
Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a apărut curând după ce cinci avioane ale armatei au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice în 1945 (aceasta furtuna defapt nu a existat). Cea mai logică explicație pentru această dispariție este aceea că compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat, defapt aceasta afirmatie nu este adevarată deoarece nu numai căpitanul Taylor avea compasul defectat ci și copilotul său, iar atunci când turnul de control i-a contactat amandoi au declarat ca busolele "au luat-o razna din bun senin". Avioanele de antrenament erau echipate cu instrumente de navigare care să funcționeze bine. Grupul a fost dezorientat și pur și simplu a rămas fără combustibil, nici acest lucru nu ar fi posibil deoarece toate navele aveau combustibil suficient pentru un zbor de 1000 de mile. Însă ceva s-a întâmplat însă acest fenomen nu trebuie neapărat clasat la capitolul "supranatural", dar poate sa fie clasat la capitolul misterelor nerezolvate. Însă, chiar dacă toate cele 5 avioane au fost defectate sau ar fi rămas fără combustibil, aceste 5 avioane erau toate de tip Avengers și în cazul amerizărilor forțate, acestea erau capabile să plutească lin 90 de minute, iar echipajul era instruit să abandoneze avionul în 60 de secunde și plutele de salvare erau la îndemână.Și totodată avionul de salvare trimis pe urmele lor a dispărut și el într-un mod la fel de neclar.
Pe scurt, misterul Triunghiului Bermudelor a devenit un mister pe baza mass media, care a transmis fără a cerceta speculațiile conform cărora ceva misterios se petrece în Oceanul Atlantic. În decursul a mai mulți ani au dispărut misterios într-o zonă din oceanul Atlantic, până în Florida respectiv Miami până la coasta nordică a insulei Porto Rico, de acolo urcând până în insulele Bermude având astfel forma unui triunghi.
În ciuda acestor idei populare, Paza de Coastă a Statelor Unite și alte agenții citează statistici care indică faptul că numărul incidentelor de vase și avioane dispărute sau pierdute nu este mai mare decât în oricare altă zonă des circulată a lumii.
Multe din așa-zisele mistere s-au dovedit a nu fi chiar atât de misterioase sau neobișnuite la o examinare mai amănunțită, conținând erori și fabricații care în multe cazuri au circulat și recirculat timp de zeci de ani.
Teorii asupra fenomenelor din triunghiul Bermudelor
Pământul este un magnet gigantic, susțin oamenii de știință, în unele părți magnetul este potrivit arătându-ne N se pare ca în Triunghiul Bermudelor este mult prea mult magnetism dereglând astfel vremea sub formă de fulgere, valuri uriașe sau chiar tornade. Toate acestea fiind ascunse în ceață, mecanismele încep să se deregleze, atrăgând tot ce este metal inclusiv vase și avioane.
Dacă intri în triunghi ai o senzație stranie de frică și corpul uman rămâne paralizat în timp ce valurile înghit vasul și trupurile plutesc neputând fi văzute din cauza ceții, iar cei aflați în viață sunt prinși de valuri și aruncați sub mare.
În Triunghiul Bermudelor nu există animale nici plante, de aceea oamenii de știință cred că defapt sunt gaze naturale. Unii oameni spun că din această cauză este ceață în Triunghi și tot din acestă cauză animalele se feresc de acea zonă.
Dar mai rămâne dispariția navelor și faptul că nici un trup nu a mai fost văzut. Cu această problemă s-au confruntat oamenii de știință și până la urmă au tras linia și astfel au aflat că în aceea zonă se află o concentrație mare de gaz metan astfel în vase și avioane pătrunde gazul metan în concentrație mare astfel motoarele cedează și explodează echipajul murind, ori din cauza undei de șoc ori sufocați de gazul metan.
Noi cercetări arată că marea din acea zonă elimină bule de gaz atât de mari încât pot cuprinde un vas întreg și îl pot scufunda. Una dintre aceste teorii este adevărată. Care este aceasta vom vedea în viitor.
Primele citări și originea denumirii
Cristofor Columb a menționat animale ciudate văzute în zona triunghiului Bermudelor. Acesta scrie că la un moment dat, el și echipajul său au văzut "lumini ciudate dansând la orizont". În altă ocazie au observat ceea ce a fost probabil un meteor căzând.
Multe teorii au fost promulgate pentru a explica extraordinarul mister al dispariției acestor vase și avioane. Extratereștrii malefici, cristale reziduale din Atlantida, oameni răi cu aparate antigravitaționale sau alte tehnologii ciudate, vortexuri către o a patra dimensiune sunt ipotezele favorite ale scriitorilor de proză fantastică. Câmpuri magnetice ciudate și flatulențele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicațiile preferate de mințile mai tehnice. Condiții meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenți, etc.), nenoroc, pirați, încărcături explozive, navigatori incompetenți și alte cauze umane și naturale sunt explicațiile date de investigatorii mai sceptici.
Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a apărut curând după ce cinci avioane ale armatei au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice în 1945 (aceasta furtuna defapt nu a existat). Cea mai logică explicație pentru această dispariție este aceea că compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat, defapt aceasta afirmatie nu este adevarată deoarece nu numai căpitanul Taylor avea compasul defectat ci și copilotul său, iar atunci când turnul de control i-a contactat amandoi au declarat ca busolele "au luat-o razna din bun senin". Avioanele de antrenament erau echipate cu instrumente de navigare care să funcționeze bine. Grupul a fost dezorientat și pur și simplu a rămas fără combustibil, nici acest lucru nu ar fi posibil deoarece toate navele aveau combustibil suficient pentru un zbor de 1000 de mile. Însă ceva s-a întâmplat însă acest fenomen nu trebuie neapărat clasat la capitolul "supranatural", dar poate sa fie clasat la capitolul misterelor nerezolvate. Însă, chiar dacă toate cele 5 avioane au fost defectate sau ar fi rămas fără combustibil, aceste 5 avioane erau toate de tip Avengers și în cazul amerizărilor forțate, acestea erau capabile să plutească lin 90 de minute, iar echipajul era instruit să abandoneze avionul în 60 de secunde și plutele de salvare erau la îndemână.Și totodată avionul de salvare trimis pe urmele lor a dispărut și el într-un mod la fel de neclar.
Pe scurt, misterul Triunghiului Bermudelor a devenit un mister pe baza mass media, care a transmis fără a cerceta speculațiile conform cărora ceva misterios se petrece în Oceanul Atlantic. În decursul a mai mulți ani au dispărut misterios într-o zonă din oceanul Atlantic, până în Florida respectiv Miami până la coasta nordică a insulei Porto Rico, de acolo urcând până în insulele Bermude având astfel forma unui triunghi.
Carpatii Meridionali Documentar Scris
In partea de vest a tarii, de la valea Dunarii, in sud, si cea a Barcaului si cotul So-mesului, la nord, se insira mai multe grupuri de munti mici, insulari, despartiti prin largi depresiuni si intinse ,,golfuri’’ de campie, fapt pentru care se considera ca ei nu
constituie o catena unitara, ci doar niste munti fragmentari, strabatuti fara dificultate
de numeroase cai de comunicatie rutiera si feroviara. Fragmentarea lor se datoreste inaltarii inegale pe sectoare, chiar cu unele scufundari locale, spre sfarsitul tertiarului
si inceputul cuaternarului.
La est, unele depresiuni si culoare tectonice despart acesti munti de Carpatii Me-
ridionali (Culoarele Timis-Cerna si Bistra, continuate cu depresiunea Hategului), dupa
cum unele depresiuni de contact ii delimiteaza spre Podisul Transilvaniei. La partea
apuseana, acesti munti marunti prezinta o limita sinuoasa cu adanci intranduri ale campiei printre culmile de munti. Aceste ,,golfuri de campie’’ constituie o caracteris-
tica, indeosebi la nord de Mures, si se datoresc unor linii de falie ce se intretaie rec-
tangular la limita ariei muntoase, cu caderi in trepte spre campie. Dovada o fac intre altele si apele termale ce apar pe aliniamentele unor asemenea rupturi in scoarta in
plina campie (de la Oradea pana la Timisoara). La nord, munti se bifurca in cuprinsul dealurilor somesene spre NV si NE, pierzand treptat din inaltime, astfel ca delimitarea
devine relativ anevoioasa, ceea ce a indemnat pe unii geografi sa extinda limita aces-
tor munti pana dincolo de Somes pe aliniamentele unor dealuri formate din sisturi cristaline.
Caractere generale. Muntii din vest prezinta altitudini scazute care rareori trec de 1300 m la sud de Mures si de 1800 m la nord de aceasta vale (numai exceptional in
Masivul Bihorului). Specifica este de asemenea caderea lor in trepte din cee in ce mai
joase spre vest, unde acesti munti ajung adevarati muncei, cu inaltimi cuprinse intre
500 si 700 m.
O alta caracteristica o constituie marea diversitate a rocilor care ii alcatuiesc. In-
sulele de sisturi cristaline formeaza o buna parte a acestor munti. Rupte si prabusite pe
alocuri, au dat loc fie aparitiei rocilor vulcanice, fie depunerilor de roci sedimentare.
Intre cele sedimentare mai frecvente sunt calcarele, care dau un pitoresc mult apreciat.
Asa se explica de ce harta geologica a acestor munti apare ca un adevarat mozaic.
Nici orientarea cutarilor care a individualizat acesti munti nu este unitara pe in-
treg intinsul lor. Cei din Banat continua cu o usoara arcuire spre SV (prelungindu-se si la sud de Dunare) spre orientarea cutelor din Carpatii Meridionali, pe cand cei de la nord de Mures prezinta o orientare ramurata cu totul diferita.
Impestritarea aceasta de roci, de linii tectonice si de structuri diferite, explica ma-
rea varietate a formelor de relief : a culmilor largi, pe alocuri ca niste adevarate plat-
forme pe care satele urca pana la 1200-1400 m altitudine, pe alocuri cu povarnisuri
stancoase si creste zimtate in calcare, ori cu siluetele conice din zonele vulcanice,pre-
cum si a depresiunilor marunte raspandite peste tot, ori a celor largi care se deschid in palnie spre campie.
Marii varietati de roci si structuri ii corespunde, de asemenea, varietatea zaca-mintelor subpamantene, intre care precumpanesc cele metalifere (feroase si neferoase) , pretioase materiale de constructie (de la marmura pana la bazalte si gresii), dupa cum nu lipsesc nici carbunii, talcul, mica, etc.
Subimpartirea acestor munti este lesne de facut, datorita culoarelor largi care ii
despart. Deosebim astfel : Muntii Banatului, Muntii Poiana Rusca si Muntii Apuseni.
Muntii Banatului se intind spre culoarul Timis-Cerna, la est, defileul Dunarii,
la sud, si la o linie cotita de la Bazias pana la nord de Bocsa, in partea apuseana, din-
colo de care se defasoara dealurile.
Culoarul Timis-Cerna, care formeaza limita spre Carpatii Meridionali, orientat
pe directia N-S, aproape rectiliniu, pare sa fie format printr-o ruptura tectonica. Cu toate ca este strajuit de munti ce depasesc 2000 m la est si 1000 m la vest, formele de relief din cuprinsul acestui culoar se aseamana cu cele din tinuturile deluroase : cline
domoale si vai largi. In lungul sau, ca si in alte zone depresionare din Muntii Banatu-
lui, unde se creaza conditii de adapost, se manifesta un topoclimat bland, care favori-
zeaza cresterea plantelor meridionale. In cuprinsul acestui culoar, un prag putin inalt
desparte apele Timisului, care curg spre nord de afluentii Cernei dinspre sud. Este trecatoarea Domasnea, numita pe vremea romanilor ,,Poarta Orientalis’’ (de unde a
ramas numele de Poarta unui sat de acolo). Prin acest culoar, strabatut de o cale ferata si de o sosea moderna, se face legatura inte Banatul nordic si Dunare. Dealurile sunt
acorite cu fanete si pomi fructiferi, cu palcuri de padure si sate mari, multe dintre ele cu vechime milenara.
Defileul Dunarii este cea mai lunga si mai pitoreasca vale transversala din Europa (141 km). Fluviul si-a croit un drum maret, format din portiuni in guste, care
ajung pe alocuri doar la 150-170 m si din largiri ca niste bazine care depasesc chiar 2000 m. In aceste largiri, apele fluviului se aseamana cu ale unor mari lacuri, datorita
cursului sau aparent lin, dar plin de vartejuri in adanc. Pe margine povarnisurile inalte de 300-400 m se termina adesea abrupt, pana la nivelul apei, astfel ca si soseaua a tre-buit sa fie scobita in stanca. Pe alocuri, in albia fluviului apar praguri care produc re-pezisuri. In alte parti, dimpotriva, sunt gropi foaret adanci in albia fluviului, numite
cazane. Aproape de iesrea fluviului din munti, sunt Portile de Fier cu stanci in albie,
care in trecut ieseau la suprafata la ape scazute, fiind periculoase pentru nave. Pentru navigatie se sapase un canal aproape de malul sarbesc, cu adancimi mai mari, navele fiind trase in susul apei de locomotive de pe mal. La aceste valtori unde Dunarea de-
tine un mare potential energetic, specialistii romani si iugoslavi au construit barajul marei centrale hidroelectrice Portile de Fier, intrata total in productie din anul 1971.
Prin aceasta s-au realizat si ecluzele de mare capacitate pentru circulatia permanenta a
navelor (inclusiv noaptea), intensificand astfel transporturile.
Muntii marunti completeaza, ca o treapta mai joasa catre vest, aceasta parte a
Banatului. In vecinatatea Semenicului sunt muntii calcarosi ai Aninei, iar mai la nord de acestia, Muntii Dognecei, cu minereuri de fier si neferoase exploatate din vremuri vechi ; iar de-a lungul Dunarii, Muntii Locvei.
Muntii Banatului, cu felurita lor alcatuire geologica, cuprind zacaminte de huila
si fier, mangan si cupru. In aceasta zona muntoasa s-a dezvoltat puternicul centru me-
talurgic Resita .
Poiana Rusca. Muntii acestia alcatuiesc un masiv despartit de ceilalti prin cori-
doare largi, pardosite cu depuneri sedimentare, sau prin defilee : la sud se afla culoa-
rul Bistritei, la S-V ,,golful’’ de campie al Lugojului, la N-V valea larga a Begai, iar
la nord, valea Muresului, catre care masivul prezinta pante abrupte. Spre est se afla
Depresiunea Hategului. In aceste spatii marginase joase se insira sate mari si orase si
sunt strabatute de cai ferate si sosele modernizate.
Format din sisturi cristaline iar pe alocuri din calcare, Masivul Poiana Rusca, a-
pare de departe cu un profil usor bombat la mijloc. Apele l-au fragmentat prin vai a-
danci , orientate radial. Minereurile de fier (exploatate la Ghelari si Teliucu Inferior)
alimenteaza centrul siderurgic Hunedoara. In partea de sud, la Ruschita, se exploatea-
za minereuri de plumb si cea mai frumoasa marmura din tara noastra. Satele sunt ras-pandite mai mult pe culmi, intrucat vaile sunt inguste si priporoase.
Culoarul Bistrei, ruptura tectonica supusa ulterior eroziunii apelor curgatoare,
face legatura dintre valea Timisului si Tara Hategului, prin pasul Poarta de Fier a Transilvaniei. Valea Bistrei este larga cu terase si cu sate mari, frumoase. In cuprinsul sau se afla Uzinele metalurgice Otelu Rosu. Mai sus, Zavoiu este un centru de prelucrare a lemnului. La Voislova se exploateaza mica, iar in sus, pe valea Ruscai, se ajunge la exploatarile de plumb si la cele de marmura. In zilele de sarbatoare te intam-
pina aici mandrul port al femeilor banatene, cantecele si dansurile minunate ale local-
nicilor.
Muntii Apuseni la nord de Mures reprezinta sectorul cel mai inalt si cel mai bine individualizat. Fiind inconjurati de regiuni joase – culoarul Muresului la sud si est,
Campia de Vest, - la Vest par chiar mai inalti decat sunt in realitate. De fapt, numai in
partea centrala Muntii Bihorului trec de 1800 m inaltime, restul culmilor sunt cu mult mai scunde, in putine locuri depasind 1100 m. Din acest masiv inalt, care reprezinta un fel de ,,casa a apelor,, , isi trag izvoarele o multime de rauri mari (Crisurile, Some-sul Mic, Ariesul).
Totusi masivitatea acestor munti este foarte redusa, intrucat numeroase ,,depre-
siuni golfuri’’ patrund pana in mijlocul lor dinspre vest, iar vaile prezinta numeroase
largiri sub forma unor mici depresiuni bine populate. Dupa inatimea si caracterele re-
liefului, Muntii Apuseni se impart in trei grupe : Masivul Bihorului, mai inalt, cu var-furi care trec de 1800 m, cu forme mai masive, iar in jur cu o seama de munti mici.
Intre acestia, Muntii Metaliferi, in partea sud-estica, abia depasesc pe alocuri 1100 m,
iar munceii din partea de vest si de nord, despartiti prin depresiunile-golfuri, sunt si
mai scunzi.
Bihorul, cel mai inalt grup muntos al Muntilor Apuseni, este format din trei ma-
sive principale, oranduite, in triunghi, ca o cetate a muntilor ; la vest, varful Curcubata
in Bihorul propriu-zis este cel mai inalt (1847 m), la nord Vladeasa, iar la est Muntele
Mare, se apropie de acesta ca altitudine.Aceasta grupa de munti are o alcatuire geolo-
gica foarte felurita, cuprinzand sisturi cristaline si granite, ceea ce explica profilul gre-
oi al unor culmi, dar si frecvente fasii calcaroase, care dau o mare varietate de forme
carstice (abrupturi pitoresti, chei, pesteri, campuri de doline, etc.). Vestite pentru fru-
musetea lor sunt indeosebi ,,Cetatile Ponorului’’. Din loc in loc se inalta conuri vulca-
nice cum este Vladeasa. In aceasta mare varietate de relief consta farmecul mult pre-
tuit al peisajelor Bihorului. Aceste locuri ofera multe puncte de atractie : pestera de
gheata de la Scarisoara, sau cea etajata de la Meziad, statiunea de inaltime de la Stana de Vale, Detunata Goala, cu coloane si verticale de bazalt etc..
Ca si in Carpatii Meridionali eroziunea indelungata a nivelat platforme largi, e-
tajate la altitudini diferite (mai inalta Carligata Farcas, mai joasa Marisel), pe intinsul
carora sunt fanete, sate risipite in mici grupuri de case si in chiar asemanaturi. Spre sud, Muntii Bihorului se prelungesc cu Muntele Gaina, vestit pentru ,,Targul de fete’’,
o nedee (serbare) a muntelui, unde poti admira costumele nationale, dansurile, chema-rile de tulnice.
Mntii Metaliferi sunt mai scunzi, spinarile lor mentinandu-se intre 800 si 1200 m. Numeroasele iviri vulcanice tertiare din cuprinsul formatiunilor sedimentare cuta-te, explica bogatia lor in minereuri neferoase, mai ales auro-argintifere. Partea rasari-
teana a acestui complex muntos dintre valea Ampoiului si cea a Ariesului, este cunos-
cuta sub numele de Muntii Trascaului, mai pitoresti decat cei dintai, datorita ivirii cal-carelor. Vestita prin frumusetea ei este Detunata Goala, stanca formata din coloane verticale de bazalt, declarata monument al naturii.
Datorita mineralizarilor pricinuite de aparitia rocilor vulcanice, muntii acestia
cuprind marea bogatire a minereurilor auro-argintifere, exploatate la Gura Barza, Sa-
caramb, Almasu Mare etc. Datorita miscarilor tectonice s-au format cateva mici depresiuni, cun sunt cele de la Brad, Gurahont, Zlatna, Baita etc., care inlesnesc cir-
culatia in toate directiile si au facut ca din vremuri vechi acesti munti sa fie bine popu-
lati. Priviti de departe, Muntii Metaliferi se infatiseaza cu numeroase varfuri conice, purtand pe povarnisuri mai line ogoare si fanete.
<< Tara Motilor se intinde peste cele doua masive muntoase : Bihorul si Muntii
Metaliferi-Trascau. Valea Ariesului este un fel de axa a acestei ,,tari’’. Aici, satele ur-
ca pana pe culmi, ajungand la 1200 m si mai sus, in grupuri-grupuri de casute, numite
,,cranguri’’. Motii de la obarsiile Ariesului, se ocupau pe vremuri cu lemnaritul. Fa-
ceau ciubere, putini, spete, greble etc.. Saracia ii impingea in toata tara ca sa-si vanda
produsele. Altii erau ,,baiesi’’, adica mineri, cu deosebire cei dinspre Abrud, Rosi, Baia de Aries si dinspre Brad. De doua milenii, generatie dupa generatie, ei au ma-cinat roca muntelui pentru a scoate aur. In locul vechilor steampuri exista astazi flota-tii moderne si topitorii. Motii s-au opus deseori, in cursul istoriei, asupririi feudalilor. Rascoalele lor constituie pagini eroice ale istoriei tarii noastre. La Tebea se vede si acum gorunul lui Horea si mormantul lui Avram Iancu, vajnici ai cauzei poporului nostru.
Muntii Crisurilor, din partea de vest a muntilor Apuseni, reprezinta partea cea mai coborata a lor, printre care marile tertiare patrundeau dinspre Depresiunea Pano-
nica, sub forma unor golfuri. Numai rareori muntii acestia trec de 800 m altitudine, iar
depresiunile sunt, in genere, joase (cca. 200 m), ocupate cu holde. Succesiune aceasta
de culmi si depresiuni, constituie caracteristica lor principala.
La sud in Muntii Zarandului, cu spinarea latita ca un pod la 400-600 m altitudi-
ne, peste care doar cateva maguri ating 800 m. Marginea lor apuseana se termina a-
brupt deasupra campiei. Pe un ingust tapsan de la poalele lor se intinde vestita podgo-
rie a Aradului.
Pe Crisul Alb se deschide o vale larga cunoscuta din timpuri stravechi sub nu-mele de Tara Zarandului, care cuprinde de fapt nu numai depresiunea care se deschi-de in palnie, ci si unele depresiuni mai mici aflate in interiorul muntilor, cum sunt ce-
le de la Gurahont si Brad.
Muntii Codru-Moma, cei mai inalti dintre acesti muncei din vest, sunt alcatuiti din roci foarte felurite, predominand totusi la nord cele sedimentare (intre care si cal-
carele), iar la partea de sud, rocile vulcanice. Din acesti munti se exploateaza calcare
ornamentale (la Moneasa si Vascau), mult apreciate.
Pe Crisul Negru se afla Depresiunea Beiusului, larga, un adevarat camp neted la
partea de vest, ceva mai inalt, un piemont segmentat de rauri, in partea de est. Pretu-
tindeni sun culturi agricole si sate mari, frumoase, cu porti inalte ca de cetate. La nord
depresiunea este inchisa de Muntii Padurea Craiului. Acestia, desi scunzi (400-700m)
ofera privelisti pitoresti, fiind formati din calcare; vestite sunt pesterile Meziad de la nord de Beius si Vadu Crisului. In cuprinsul acestor munti se gasesc cele mai de sea-ma zacaminte de bauxita din tara noastra, pe baza carora a luat nastere si se dezvolta industria aluminiului.
La nord de Depresiunea Vad-Borod, de pe Crisul Repede, prin care se face le-
gatura feroviara Oradea-Cluj, urmeaza Muntii Raz sau Ses alcatuiti in intregime din
sisturi cristaline, cu spinarea larga, cu netezimi ca de campie. Spre est sunt Muntii Meses, ca o diagonala orientata spre nord-est, de-a curmezisul Podisului Somesan. In
unghiul dintre Muntii Mesesului si Raz se afla Depresiunea Simleului, inchisa la nord de Magura Simleului, un fargment de sisturi cristaline, sunt multe si mai la nord, insa
cu altitudini mici de dealuri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)