Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, meşteşugul vindecării suferinţelor umane nu s-a putut despărţi de plantele medicinale. Până în urmă cu un veac, aproape toate “leacurile” folosite de om erau de origine vegetală. Treptat, “sita ştiinţei” a separat ce este folositor şi ce nu din cunoştinţele medicinii populare.
Vechile civilizaţii umane şi-au adus fiecare, contribuţia la cunoaşterea şi utilizarea unui număr tot mai mare de plante medicinale. Numeroşi învăţaţi antici şi din evul mediu au cunoscut şi au consemnat în scrierile lor însuşirile medicinale şi modul de utilizare a numeroase plante.
În antichitate, referiri la plantele medicinale se întâlnesc în scrierile lui SEN NONG (2.784 î.e.n.), în China, în cărţile sfinte ale Indiei (celebrele „Vede”), în papirusurile egiptene (papirusul Ebers etc.), în lucrările unor naturalişti şi me¬dici antici din Grecia (HIPOCRATE “părintele medicinii”, ARISTOTEL, TEOPHRAST – “părintele botanicii", DIOSCORIDE etc.) şi de la Roma (PLINIUS, CELSIUS etc.); lucrările lui GALEN (medic şi farmacist grec, care a trăit la Roma de la 30 de ani, considerat ultimul mare medic al antichităţii) s-au ocupat în mod special de fitoterapie, el a pus bazele studiului preparării medicamen¬telor fiind numit “părintele farmaciei”.
În perioada Renaşterii, între savanţii de renume care s-au ocupat şi de plantele medicinale, amintim pe THEOPHRASTUS PARACELSUS (1.493 – 1.541), apoi ALBRECHT VON HALLER (1708 - 1777) etc. PARACELSUS arăta că nu planta întreagă, ci substanţa activă ce o conţine este cea care vindecă, numind acea parte activă “arcanum” sau “quinta esentia”, conturând noţiunea de “principii active”.
Paralel cu dezvoltarea chimiei, a fost posibilă şi cunoaşterea substanţelor active (principii active) din plante.
Orientările actuale în medicină sunt grefate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei (tratamentul cu produse farmaceutice obţinute din plante), limitând exploziva folosire a medicamentelor de sinteză în stric¬tul necesar. Fitoterapia constituie o reală posibilitate în terapeutica mo¬dernă, alături de chimioterapie, fizioterapie, electroterapie, igiena alimentaţiei etc.
În zilele noastre, pe glob, circa jumătate din produsele farmaceutice au la bază plante medicinale, sau au în compoziţia lor principii active extrase din plante (alcaloizi, glicozizi, uleiuri volatile etc.), fiind folosite în tratamentul unor boli grave de inimă, stomac, sistem nervos etc. La acestea se adaugă produsele utilizate la prepararea ceaiuri¬lor şi în diverse industrii (alimentară, parfumerie şi cosmetică, a săpu¬nurilor şi detergenţilor etc.). Se apreciază că, la scară mondială, se folosesc astăzi în fitoterapia populară şi “cultă” circa 20.000 de specii de plante medicinale şi aromatice, din care mai utilizate sunt circa 300 de plante. În toată lumea, îmbogăţirea sortimentului de plante medicinale şi aromatice şi diversificarea utilizării lor este în plin avânt.
Referitor la vechimea folosirii plantelor “de leac” pe teritoriul României amintim doar că filozoful şi istoricul grec HERODOT (484 - 425 î.e.n.) menţiona priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru tămăduirea rănilor şi durerilor. Sunt numeroase documente care atestă îndeletnicirea folosirii plantelor în lecui¬rea bolilor de către triburile geto-dace care locuiau teritoriul ţării noastre. După cucerirea romană, cunoştinţele farmaceutice şi terapeutice ale grecilor şi latini¬lor au completat tezaurul cultural dac. S-au statornicit, din vechime, relaţii durabile pe linia medicinii populare între populaţiile din zona carpato- danubiano-pontică cu alte popoare indo-europene.
Preocuparea privind valorificarea plantelor medicinale şi aroma¬tice din ţara noastră a căpătat un suport ştiinţific recunoscut încă de la începutul acestui secol. Merită menţionat faptul că prima staţiune experimentală din lume specializată în studiul plantelor medicinale a fost înfiinţată la Cluj, în anul 1904, punându-se, astfel, bazele cercetării experimentale în domeniul plantelor medicinale şi aromatice din flora noastră. Botanişti, biologi, agronomi, chimişti, farmacişti şi medici de prestigiu din ţara noastră şi-au legat numele de cunoaşterea şi valorificarea plantelor medicinale şi aromatice.
Având condiţii foarte variate de climă şi sol, ţara noastră are o floră diversificată şi bogată. Din zona de stepă şi până în cea montană se întâlnesc felurite specii ierboase şi lemnoase, plante care cresc spon¬tan şi un număr însemnat de plante cultivate. În scop medicinal şi aro¬matic, pentru nevoile interne şi pentru export în ţara noastră se recol¬tează sistematic, în prezent, peste 150 de specii de plante.
Întreprinderea specializată "Plafar" se ocupă cu realizarea producţiei de materie primă vegetală din culturile de plante medicinale şi din flora spontană, precum şi de prelucrarea primară a acestei producţii, cu excepţia celei care se livrează în stare proaspătă industriei chimico-far¬maceutice.
În România se cultivă peste 50 de specii de plante în scop medicinal şi aromatic, cu tendinţa de creştere, pe măsura sporirii solicitărilor din partea industriei chimico-farmaceutice, a altor beneficiari interni şi a posibilităţilor de stimulare şi de valorificare tot mai eficientă a acestor produse la export.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu