duminică, 2 martie 2014

Resurse naturale si protectia mediului

Dincolo de principalii combustibili fosilieri, in categoria resurselor energetice neregenerabile se mai cuprind sistuturile bituminoase si nisipurile asfaltice.
Alte referate despre: resursele litosfereiresursele litosferei referatlupta pentru resursele litosferei in irak

Existenta pietrei a fost dovedita si pe Luna, de unde s-au recoltat si adus pe Terra 382 kg de roci lunare, asemanatoare bazaltului de la Detunata. Acestea sunt cele mai scumpe pietre cunoscute astazi. Ele au costat 24 miliarde de dolari.
Alte referate despre: resurse naturaleresursele naturale ale romanieiresursele naturale

Se presupune că până în anul 2100 temperatura medie va creşte cu 1,4-5,8ºC, şi cea mai mare spor urmând a fi înregistrat în Europa de Est şi de Sud. Aceste schimbări vor provoca în unele regiuni inundaţii (2002, vara, Europa Centrală), în altele – secete (probabil, şi în RM). Implementarea reuşită a mecanismelor protocolului de la Kyoto ar putea diminua efectele negative ale climei. Dar, spre regret, acest protocol nu e semnat de multe ţări, inclusiv de SUA şi Rusia.
Alte referate despre: protectia mediuluiprotectia mediului referatreferat protectia mediului

Nu este lipsita de sens asocierea notiunii de bogatie naturala cu aceea de materie prima, adica prima forma sub care o resursa naturala se prezinta ca rezultat al aplicarii unei avtivitatii productiv umane.Aceasta poate fi prelucrata mai departe pana la obtinerea produsului finit sau poate face obiectul comercializarii de piata.
Alte referate despre: resursele naturale ale terreiexploatarea resurselor naturalejaponia resurse naturale

Mediul influentat de marile orase - Deasemenea orasul mai are si un statut legal oferit de guvernul national sau provinciar si este asociat cu forme specifice administrative.
Urbanizarea si rata de urbanizare:
Alte referate despre: influenta asupra mediului influenta naturii asupra sanatatii copiilorpoluarea chimica a mediului influenta asupra soluluimediul influentat de om

Minereul de titan, folosit la obtinerea otelurilor speciale, foarte
dure si rezistente la coroziune si la aliajelor pentru industria
aeronautica.
Alte referate despre: referat resursele litosfereiimpactul resurselor litosferei asupra mediuluiresurse litosferei

Resursele hidrosferei:Apele curgatoare sunt valorificate prin intermediul hidrocentralelor. Cea mai mare hidrocentrala din lume este Itaipu de pe Fluviul Parana. O alta hidrocentrala cu o capacitate ridicata se afla pe Fluviul Colorado (SUA), numita Sistemul Grand Coolle.
In Europa: Portile de Fier 1, 2 , deasemene hidrocentrale sau construit pe (Volga, Enise, Elba).
Alte referate despre: resurse naturale referatresurse naturale si agricoleconditiile si resursele naturale norvegia si italia

TURBARIA LAPTICEI se afla pe stinga Ialomitei, intre Cheile Coteanului si Tatarului. Detine o asociatie de muschi, bumbacarita si rogoz, alaturi de care mai vegeteaza doua specii de salcie pitica.
Alte referate despre: rezervatii naturalerezervatii naturale din romaniarezervatii naturale referat

Arii naturale protejate de stat - În limitele teritoriilor protejate de stat este interzisă orice activitate a omului. În Republica Moldova sunt luate sub protecţia statului mai multe arii naturale cu diferite destinaţii.
Alte referate despre: ariile naturale protejate de statarii naturale protejate de statariile naturale protejate de stat din republica moldova

Este cunoscută erupţia Vezuviului – care a intrat în istorie ca una dintre cele mai violente catastrofe vulcanice. La 24 august 79 e.n. în miezul verii, când oraşele erau animate de vizitatori şi plajele pline, la orele 13, vulcanul a declanşat o formidabilă explozie. Pompeiul a fost acoperit cu un strat gros de 7-9 m de cenuşă, lavă şi piatră ponce. Au pierit 25.000 de oameni. Atunci şi-a pierdut viaţa şi marele naturalist roman Pliniu cel Bătrân.
Alte referate despre: hazarde naturale antropice si tehnologicehazarde naturale antropice si tehnologice pe glob si in romaniareferat despre hazarde naturale antropice si tehnologice

Aceasta ciucusoara este un endemism al regiunii pontice apusene si una din plantele care predomina numaric pe anumite portiuni ale dunelor de la Agigea realizand in luna mai aspecte foarte caracteristice, de o rara frumusete. Este o planta inalta de 10-25 cm, la baza cu lastari sterili ai caror frunze acoperite de peri au culoare alba. Florile numaroase, grupate in inflorescente caracteristice, sunt de culoare galbena.
Alte referate despre: parcuri si rezervatii naturaleparcuri si rezervatii naturale din romaniarezervatii naturale din lume

Poluarea mediului inconjurator
Pentru a trăi în condiţii mai bune, omul a utilizat permanent resurse naturale: animale, plante, arbori, minereuri, cărbuni, sare, petrol, gaze naturale, apă. Din utilizările acestor resurse naturale (primare) au rezultat şi produse neutilizabile, cum sunt: gaze, prafuri, produse lichide sau solide ce au fost permanent evacuate în natură. Unele dintre acestea produse au putut să se integreze în ciclurile naturale ale unor elemente, altele însă se tot acumulează, producând perturbaţii ecologice.
Alte referate despre: poluarea mediului inconjuratorpoluarea mediului inconjurator referatreferat poluarea mediului inconjurator

Resurse nereinnoibile- create prin transformari naturale care nu se mai produc ( zacaminte de materii prime, resurse primare de energie aflate in adancuri etc)

Durata de timp in care resursele se epuizeaza este influentata de volumul rezervelor si de volumul extractiei anuale, dependente la randul lor de cerintele economice si starea tehnicii. Cu cat sursa consumata e reciclabila si durata de viata creste.
Dupa cum stim unele tari sunt dotate inegal ci factori naturali de productie ceea ceduce la vindecarea sau cumpararea resurselor necesare.
Inegalitatea dotarii tarilor cu factori naturali in puterea economica si in nivelul de dezvoltare economica al popoarelor. Deoarece valoarea, structura, si calitatea resurselor, clima, relieful si asezarea unei tari influenteaza direct si indirect:
Aria de cuprindee a activitatii productive, structura de ramura a economiei nationala, gama produselor ...
Alte referate despre: factori de productiefactorii de productiefactorii de productie referat

Gazele naturale. Prin gazele naturale se înţeleg hidrocarburi gazoase provenite din două tipuri de surse: zăcăminte asociate cu cele de petrol în care caz avem de-a face cu gazele de sondă, şi zăcăminte independente, care nu au nici o legătură evidente cu cele de petrol. Cele două tipuri de gaze naturale au în comun faptul că metanul CH4 , predomină net faţă de toate celelalte coponente ale amestecului. În rest există o deosebire de compoziţie relativ pronunţată: gazele de sondă sunt mai complexe pe când celelalte gaze naturale sunt alcătuite din mai puţine componente.
Alte referate despre: gaze naturalegazele naturalegaze naturale referat

Rolul resurselor umane
a) Minimum 7 ani pentru funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici cu posibilitatea reducerii acestei perioade în condiţiile legii;
b) Minimum 5 ani pentru funcţiile publice de conducere, cu excepţia funcţiilor publice de şef birou, şef serviciu, secretar al comunei, precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora;
c) Minimum 2 ani pentru funcţiile publice de conducere de şef birou, şef serviciu, secretar al comunei, precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora;
d) Minimum 5 ani pentru funcţiile publice de execuţie de grad profesional „superior”;
e) Minimum 3 ani pentru funcţiile publice de execuţie de grad profesional „principal”;
f) Minimum 1 ani şi 8 luni, respectiv 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite, pentru funcţiile publice de execuţie de grad profesional „asistent”.
Alte referate despre: resurse umanemanagementul resurselor umaneresurse umane referat

Evaluarea resurselor umane
În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se poate spune că el se menţine în anul 2004, faţă de 2003, în anul 2005 faţă de 2004 numărul salariaţilor scăzând cu 34. Ponderea salariaţilor se menţine în anul 2004 faţă de 2003 cu 100%, iar în anul 2005 faţă de anul 2004 ponderea numărului de salariaţi scade cu 3%.
Alte referate despre: evaluarea resurselor umaneevaluarea resurselor umane referatevaluare resurse umane

Petrolul si Gazele Naturale
Încă la începutul anului 1857, la Ploieşti intră în funcţiune prima „Fabrică de gaze“ a lui Marin Mehedinţeanu, prima atât din România, cât şi - la acea dată - din lume. Cu lampantul obţinut aici, Bucureştiul şi-a iluminat străzile, devenind primul oraş al lumii iluminat public cu acest produs. Petrolul bănăţean apare mult mai târziu: conform mărturiilor unor octogenari autohtoni, rezultă că încă în timpul războiului, în 1944, germanii săpau puţuri în zona de vest, pe aliniamentul Teremia Mare, Valcani, Cenad, Nădlac, Turnu, rămase însă neexploatate ca urmare a situaţiei tulburi.
Alte referate despre: petrolul si gazele naturalepetrol si gaze naturalepetrolul si gazele naturale referat

Amino-acizi naturali
Amino-acizii sunt combinatii organice care contin in molecula una sau mai multe grupe amino si una sau mai multe grupe carboxil. Dupa structura, amino-acizii se impart in doua mari categorii:
Alifatici: unde grupele functionale sunt legate de o catena alifatica, chiar daca in molecula exista un nucleu aromatic.
Aromatici: unde grupele functionale sunt legate de un ciclu aromatic.
Alte referate despre: amino-acizii naturali si rolul lor in organizmreferate amino acizi naturaliamino-acizi naturali referat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu